Luni
Legislatie ecologicaSpaţiile verzi încurcă Ministerul Mediului
Comenteaza pe Forum |
Ministerul a propus abrogarea legii care interzice construcţiile în parcuri. Reprezentantul autorităţii de mediu şi-a schimbat de două ori poziţia în cadrul dezbaterii din Parlament referitoare la modificarea regimului spaţiilor verzi.
![]()
Reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de mediu, deputaţi, membri ai Comisiei pentru administrare publică, planificare teritorială şi protecţia mediului din cadrul Parlamentului României şi directorul de cabinet de la Ministerul Mediului au dezbătut, ieri, propunerea de modificare a Ordonanţei de Guvern 114/2007, venită din partea Ministerului Mediului.
Iniţial, directorul de cabinet Adrian Crăciun a susţinut ordonanţa care prevede interzicerea schimbării destinaţiei spaţiilor verzi şi atingerea unei medii de 26 mp spaţiu verde/cap de locuitor până în 2012.
„Trebuie să evităm o situaţie extremă“
Pe parcursul discuţiilor a revenit însă asupra punctului de vedere al instituţiei pe care o reprezintă. „Trebuie să evităm situaţia extremă de a interzice absolut orice construcţie pe spaţiile verzi“, a declarat Crăciun, adăugând: „Nu am exemple concrete care să susţină această poziţie“.
În finalul dezbaterii, influenţat de părerea reprezentanţilor societăţii civile, Crăciun a precizat că Ordonanţa 114 este bine scrisă, iar modificările ar trebui aduse Legii 24 din 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi.
„Noi considerăm că Ordonanţa 114 a fost adoptată în grabă, din dorinţa de a proteja Parcul Bordei din Bucureşti. Noi nu vrem decât să clarificăm ce înţelegem prin termenul de spaţiu verde în contextul existenţei Legii 24/2007, legea spaţiilor verzi“, a spus Crăciun.
„Luaţi-vă rolul în serios şi haideţi să construim o ţară în care rechinii imobiliari nu mai umblă cu sacoşele pe la porţile Ministerului Mediului sau ale Parlamentului“, a declarat primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.
Sursa: Adevarul
adrian craciun, afaceri imobiliare, constructiile pe spatii verzi, parcul bordei
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Legea privind spaţiile verzi, amânată din nou
- Spatiile verzi iar amanate, spirite si mai tensionate!
- Senatorii au respins cererea de a nu mai construi în parcuri
- Sulfina Barbu: “Voi propune cresterea amenzilor pentru aruncatul gunoaielor si infiintarea de patrule verzi”
- Becul ecologic - obligatoriu in institutiile publice, din 2009
- Scandal - Plasma tv nu e destul de “eco” pentru UE
Populare
- Vrei sa scrii despre legislatia ecologica ? (3)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Nespectarea normelor europene pentru sacrificarea porcilor aspru amendata (0)
Recente
- Experimentele pe animale şi produsele derivate din focă: în atenţia deputaţilor europeni
- Bastroe incaiera din nou Romania si Ucraina
- Gunoiul ar putea costa Romania 200.000 de euro zilnic
- Legislaţia de mediu are „găuri” în privinţa colectării deşeurilor
- Sulfina Barbu: “Voi propune cresterea amenzilor pentru aruncatul gunoaielor si infiintarea de patrule verzi”
- PE a aprobat reguli mai stricte pentru firmele care comercializează lemn şi produse din lemn
