Legislatie Ecologica

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Legislatie Ecologica.


04 Mai
Luni
Legislatie ecologica

Deputaţii europeni cer interzicerea vânării balenelor

Marile cetacee, precum balenele şi delfinii, sunt ameninţate cu dispariţia din cauza schimbării climatice, poluării fonice, dar şi pentru că sunt vânate, din motive ştiinţifice şi comerciale. Deputaţii europeni vor vota astăzi în plen un raport privind acţiunile comunitare în domeniul vânătorii de balene.
vanatoare de balene
Raportul a fost redactat de deputata europeană Elspeth Attwooll (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Regatul Unit) şi constată scăderea rapidă a numărului balenelor din cauza vânării acestora, a schimbării climatice şi a coliziunii cu vapoare. În 1946 a fost înfiinţată Comisia internaţională pentru vânătoarea de balene, în cadrul căreia, însă, statele se contrazic în privinţa interzicerii vânării balenelor. Un moratoriu privind vânarea balenelor a fost introdus în 1986, dar nu toate ţările din cadrul acestei comisii l-au semnat.

Balenele sunt ameninţate

* un sfert din speciile de balene sunt ameninţate cu dispariţia
* în fiecare an, 1.000 de balene sunt ucise pentru comerţ
* Japonia vânează balene în scopuri ştiinţifice, dar ONG-urile spun că acesta este doar un motiv pentru comercializarea produselor provenite de la acestea
* Norvegia şi Islanda fac comerţ cu balene.

După introducerea moratoriului, s-a reuşit recuperarea într-o oarecare măsură a unor populaţii de balene, în cazul altora acest lucru nu s-a întâmplat. În conformitate cu Directiva Habitate a UE, „perturbarea, capturarea sau uciderea deliberată” a oricăreia dintre speciile de balenă este interzisă în apele comunitare.

Comerţul internaţional cu produse derivate de balenă ar putea fi interzis

Raportul doamnei Attwooll sprijină păstrarea moratoriului mondial privind vânătoarea balenelor în scopuri comerciale, precum şi interzicerea comerţului internaţional cu produse derivate de balenă. Scopul acestui raport este să pună capăt vânătorii de balene în scopuri ştiinţifice şi să sprijine desemnarea unor perimetre importante din suprafaţa oceanelor şi a mărilor drept sanctuare în care orice formă de vânătoare de balene este interzisă pe perioadă nedeterminată.

Raportoarea mai sugerează necesitatea utilizării echipamentelor de pescuit mai selective cu scopul de a evita capturile secundare de alte specii, în special de cetacee; dumneaei solicită şi ca vânătoarea de balene pentru subzistenţă, care se practică în anumite comunităţi, să aibă loc doar pe baza unor cote clare.

Sursa: Parlamentul European

, ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Legislatie Ecologica este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB